10 decembrie este a 344-a zi a calendarului gregorian și a 345-a zi în anii bisecți.
Evenimente
1389: Tratatul de alianță de la Radom, dintre Mircea cel Bătrân și regele Poloniei.
1799: Franța adoptă metru ca unitate de măsură oficială.
1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii. Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.
1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.
1848: Carol Ludovic Napoleon Bonaparte este ales președinte al Franței, funcție deținută până la 2 decembrie 1852, când s-a proclamat împărat, sub numele de Napoleon al III-lea (1852-1870).
1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.
1898: La Paris este semnat un tratat prin care se punea oficial capăt războiului dintre Spania și America.
1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.
1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.
1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.
1919: România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, după încheierea Primului Război Mondial.
1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.
1926: Hirohito a devenit împăratul Japoniei.
1933: Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, guvernul național liberal scoate în afara legii „Garda de Fier”.
1935: Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama pe George Enescu „cetățean de onoare”.
1938: Au început filmările la pelicula Pe aripile vântului.
1945: Olanda devine membră a ONU.
1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat „Declarația universală a drepturilor omului”.
1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru Pace.
1975: La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.
1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace.
1984: Adunarea Generală a ONU adoptă „Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante” (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987)
1984: Plenară a CC al PCR la care Nicu Ceaușescu este ales prim-secretar al UTC.
1995: Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo.
2008: La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant. În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.
Nașteri
1537: Giovanni Battista Guarini, poet italian (d. 1612)
1756: Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (d. 1837)
1776: Arhiducesa Maria Leopoldine de Austria-Este (d. 1848)
1787: Thomas Hopkins Gallaudet, american, fondatorul școlii pentru copii surdo-muți (d. 1851)
1791: Friedrich von Gärtner, arhitect german (d. 1847)
1804: Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (d. 1851)
1804: Eugène Sue, scriitor francez (d. 1859)
1805: Karl Ferdinand Sohn, pictor german (d. 1867)
1815: Ada Byron of Lovelace, matematiciană britanică (d. 1852)
1820: Daniel Chwolson, orientalist rus, a cercetat antichitatea (d. 1911)
1822: César Franck, compozitor belgian (d. 1890)
1823: Theodor Kirchner, compozitor, dirijor, pianist german (d. 1903)
1830: Emily Dickinson, poetă americană (d. 1886)
1861: Daisy Greville, Contesă de Warwick, metresa regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit (d. 1938)
1870: Pierre Louÿs, scriitor francez (d. 1925)
1884: Albert Steffen, antroposof și poet elvețian (d. 1963)
1891: Nelly Sachs, poetă germană-suedeză (d. 1970)
1904: Antonín Novotný, politician și președinte de stat cehoslovac (d. 1975)
1908: Olivier Messiaen, compozitor francez (d. 1992)
1909: Frank W. Walbank, istoric și filozof britanic
1913: Morton Gould, compozitor american (d. 1996)
1919: Sile Dinicu (Vasile Dinicu), dirijor, pianist, compozitor de muzică de estradă și ușoară român (d. 1993)
1920: Alfred Dregger, politician german (d. 2002)
1920: Reginald Rose, scriitor american (d. 2002)
1921: Georg Stefan Troller, scenarist austriac
1923: Jorge Semprún, scriitor spaniol
1925: Clarice Lispector, scriitoare braziliană (d. 1977)
1926: Eddie Guitar Slim Jones, muzician american (d. 1959)
1928: Dan Blocker, actor american (d. 1972)
1934: Leopoldina Bălănuță, actriță română de teatru și film (d. 1998)
1934: Howard M. Temin, biolg american (d. 1994)
1936: Ara Baliozian, scriitor american
1937: Karel Schwarzenberg, ministru de externe al Cehiei
1939: Andrei Igorov, canoist român (d. 2011)
1948: Abu Abbas, politician palestinian (d. 2004)
1952: Julianne Baird, sopramă americană
1953: Friedhelm Funkel, antrenor de fotbal german
1954: Florentin Smarandache, matematician american-român, scriitor, poet și artist
1954: Cristian Teodorescu, scriitor român
1957: Paul Hardcastle, muzician britanic
1958: Cornelia Funke, scriitoare pentru copii germană
1960: Kenneth Branagh, actor și regizor britanic
1960: Stefan Münz, autor german
1972: Brian Molko, muzician britanic-american
1977: Andrea Henkel, atletă germană
1980: Adi Cristian Colceru, DJ român
1983: Patrick Flueger, actor american
1984: Edina Gallovits, jucătoare română de tenis
1987: Gonzalo Higuaín, fotbalist argentinian
Decese
1198: Averroes, medic și filosof arab (n. 1126)
1475: Paolo Uccello, pictor italian (n. 1397)
1590: Cristina a Danemarcei, fiica regelui Christian al II-lea al Danemarcei (n. 1521)
1603: William Gilbert, savant englez (n. 1544)
1850: François Sulpice Beudant, mineralog și geolog francez (n. 1787)
1857: Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary, ducesă de Nemours (n. 1822)
1865: Regele Leopold I al Belgiei (n. 1790)
1877: Nicolae Golescu, prim-ministru al României (n. 1810)
1889: Ludwig Anzengruber, scriitor austriac (n. 1839)
1896: Alfred Nobel, savant, inventatorul dinamitei și inițiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internațional, decernat anual din 1901 (n. 1833)
1911: Sir Joseph Dalton Hooker, botanist englez (n. 1817)
1936: Luigi Pirandello, scriitor italian, întemeietorul teatrului modern european (n. 1867)
1946: Damon Runyon, scriitor american (n. 1884)
1951: Algernon Blackwood, scriitor englez (n. 1869)
1951: Anton Durcovici, episcop de Iași (n. 1888)
1971: Miluță Gheorghiu, actor român (n. 1897)
1999: Franjo Tudjman, primul președinte al Croației (n. 1922)
2000: Marie Windsor, actriță americană (n. 1919)
2010: John Bennett Fenn, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1917)
Sărbători
Sf. Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf (calendar creștin-ortodox; calendar greco-catolic)
Sf. Melhiade și Mina, fericitul Anton Durcovici (calendar romano-catolic)
Ziua Internațională a Drepturilor Omului
Sursa: wikipedia