Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin intervin zi şi noapte pentru lichidarea zecilor de incendii de vegetație care izbucnesc pe întreg teritoriul.
Practic, aproape că nu există zonă a județului în care să nu fie măcar un focar de incendiu.
Cauzele probabile de aprindere a focului au fost, fie folosirea focului deschis în spații deschise, fie folosirea intenționată a sursei de aprindere.
În ultimele 3 zile, încă 10 incendii de vegetație uscată s-au produs pe raza județului Caraș-Severin, cele mai grave în Slatina Timiș și Lupac.
În sprijinul pompierilor militari, la incendiul izbucnit pe raza comunei Slatina-Timiș, au acționat și cei de la Ocolul Silvic Banatul Montan și Ocolul Silvic Teregova, iar la cel izbucnit în comuna Lupac au acționat și cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei.
În urma incendiilor au fost afectate peste 60 ha de teren.
Reamintim cetățenilor că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor este STRICT INTERZISĂ!
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
De asemenea, informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă fiipregatit.ro.