10 mai este a 130-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
535: Este ales Papa Agapet I.
946: Papa Agapet al II-lea este încoronat papă ca succesor al papei Marin al II-lea.
1291: Nobilii scoțieni recunosc autoritatea regelui Eduard I al Angliei asupra țării lor.
1497: Amerigo Vespucci lasă Cádiz pentru prima sa călătorie în Lumea Nouă.
1499: Este publicată prima hartă geografică a lui Amerigo Vespucci.
1503: Cristofor Columb descoperă Insulele Cayman și le denumește Las Tortugas, datorită numeroaselor broaște țestoase care se găseau acolo.
1534: Jacques Cartier a descoperit Newfoundland.
1655: Jamaica a intrat sub autoritate britanică, după stăpânirea spaniolă care a durat 161 de ani.
1717: Țarul Petru I al Rusiei aflat într-o vizită la Versailles, îl ridică pe micul rege Ludovic al XV-lea în brațe, rostind cuvintele: „Țin în brațele mele toată Franța!”.
1768: John Wilkes este întemnițat pentru articolul scris în North Briton, prin care îl critică necruțător pe regele George al III-lea. Întemnițarea nobilului a provocat revolte violente la Londra.
1774: Ludovic al XVI–lea și Maria Antoaneta devin rege și regină ai Franței.
1824: Inaugurarea muzeul National Gallery, Londra din Londra.
1866: Carol I al României depune jurământul în fața Parlamentului României.
1871: Înfrântă în războiul cu Prusia, Franța este nevoită să semneze tratatul de la Frankfurt pe Main. Franța pierde Alsacia-Lorena de est și plătește 5 miliarde franci-aur ca despăgubire de război.
1872: Sufrageta Victoria Woodhull este nominalizată de Partidul Drepturilor Egale pentru prima femeie la funcția de președinte al Statelor Unite, deși femeile nu aveau drept de vot în SUA. Fiind arestată în ziua scrutinului, voturile favorabile nu au fost luate în considerare, iar numarul lor nu se cunoaște până astăzi.
1877: Senatul României votează proclamația de independență față de Imperiul Otoman, independență recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878.
1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881).
1893: Locomotiva cu aburi nr 999 NYC New York Central Railroad a devenit primul vehicul care a atins o viteză de 112,5 mph (181,1 km/h).
1906: A apărut, la București, ziarul „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
1924: J. Edgar Hoover este numit director al Biroului Federal de Investigații (FBI), o agenție federală din SUA de combatere a criminalității, și va rămâne în această funcție timp de 48 de ani, până la moartea sa în anul 1972.
1940: Winston Churchill devine prim-ministru al Marii Britanii în urma demisiei premierului Neville Chamberlain.
1940: Al Doilea Război Mondial: Germania invadează Belgia, Olanda și Marele Ducat de Luxemburg.
1940: Al Doilea Război Mondial: Regatul Unit invadează Islanda.
1941: Al Doilea Război Mondial: Camera Comunelor din Regatul Unit este distrusă de un raid aerian Luftwaffe.
1941: Al Doilea Război Mondial: Rudolf Hess se parașutează în Scoția în încercarea de a negocia pacea între Anglia și Germania.
1946: Prima lansare cu succes a rachetei americane V-2 la White Sands Proving Ground.
1981: François Mitterrand câștigă al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța în fața conservatorului Valéry Giscard d’Estaing și devine primul președinte socialist al Republicii A Cincea.
1993: Banca Națională a Republicii Kârgâzstan produce primele bancnote ale monedei naționale. Kârgâzstan este primul stat din Asia Centrală, care părăsește zona rublei.
1994: Nelson Mandela depune jurământul, devenind primul președinte de culoare al Africii de Sud.
2002: Agentul FBI Robert Hanssen este condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată, pentru faptul de a fi vândut secrete americane Moscovei în schimbul unei sume de 1,4 milioane de dolari în numerar și diamante.
2005: O grenadă de mână este aruncată de către Vladimir Arutinian la aproximativ 20 de metri de președintele SUA, George W. Bush, în timp ce el ținea un discurs unei mulțimi la Tbilisi, Georgia, însă are o defecțiune și nu detonează.
Nașteri
213: Claudius Gothicus, împărat roman (d. 270)
1265: Împăratul Fushimi al Japoniei (d. 1317)
1711: Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth (d. 1763)
1755: Robert Gray, navigator și explorator american (d. 1806)
1775: Antoine Charles Louis Lasalle, general francez (d. 1809)
1788: Jean Augustin Fresnel, fizician francez (d. 1827)
1788: Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei (d. 1819)
1830: François-Marie Raoult, chimist francez (d. 1901)
1878: Gustav Stresemann, politician german, cancelar al Germaniei, laureat Nobel (d. 1929)
1890: Alfred Jodl, general german (d. 1946)
1894: Elvira Popescu, actriță franceză de origine română (d. 1993)
1899: Fred Astaire, dansator, coregraf, actor și cântăreț american (d. 1987)
1902: David O. Selznick, producător american de film (d. 1965)
1925: Ilie Verdeț, politician român (d. 2001)
1929: Ion Horea, poet și traducător român
1938: Marina Vlady, actriță franceză
1940: Wayne Dyer, psiholog și scriitor american
1945: Sorin Postelnicu, actor român
1946: Răducanu Necula, fotbalist român
1946: Donovan, muzician britanic
1947: Vasile Pruteanu, politician român
1948: Meg Foster, actriță americană
1957: Sid Vicious, cântăreț și muzician englez (The Sex Pistols) (d. 1979)
1958: Mihai Groza, politician român
1960: Bono, solistul trupei irlandeze U2
1963: Cecilia Bârbora, actriță română
1965: Linda Evangelista, model canadian
1981: Ersin Mehmedovic, fotbalist sârb
1984: Andrei Cristea, fotbalist român
Decese
1521: Sebastian Brant, scriitor alsacian (n. 1457)
1696: Jean de La Bruyère, scriitor francez (n. 1645)
1737: Împăratul Nakamikado al Japoniei (n. 1702)
1774: Ludovic al XV-lea, rege al Franței (n. 1710)
1775: Caroline Matilda de Wales, regină a Danemarcei și Norvegiei (n. 1751)
1798: George Vancouver, ofițer de marină și explorator englez (n. 1757)
1829: Thomas Young, om de știință englez (n. 1773)
1904: Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (n. 1841)
1950: Vasile Aftenie, episcop greco-catolic (n. 1899)
1971: Mihail Jora, pedagog, pianist, compozitor și dirijor român (n. 1891)
1977: Joan Crawford, actriță americană (n. 1905)
2012: Carroll Shelby, pilot american și constructor de automobile de curse (n. 1923)
Sărbători
Ziua națională a României între 1866-1916 și 1918 – 1948 (În 1917 a fost interzisă ca urmare a ocupației germane a României). (Alte denumiri: Ziua Regelui sau Ziua Regalității)
Ziua Independenței României
Ziua Tatălui în România (anul 2015)
Ziua Mamei: El Salvador, Guatemala, Mexic
Ziua Păsărilor și a Arborilor în România
Sursa: wikipedia