100 de infectări cu COVID-19 și 4 decese în acest weekend în Caraș-Severin

100 de persoane au fost declarate bolnave de COVID în acest weekend în Caraș-Severin și s-au înregistrat 4 noi decese.

Este vorba despre 4 bărbați cu vârste cuprinse între 64 și 74 de ani, 3 din Reșița și unul dimn Sichevița. Toți sufereau și de alte afecțiuni.

Astfel. bilanțul infectărilor, de la începutul pandemiei, a ajuns la 9.066, iar cel al deceselor la 479.

Dintre persoanele infectate, peste 2.380 au fost vindecate.

Alți 135 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 16 în stare mai gravă, internați pe ATI, mai exact 9 la Reșița și 7 la Caransebeș.

De asemenea, în carantină se află acum peste 640 de persoane, iar în izolare aproape 500.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 15.800.

Rata de infectare în Caraș-Severin este de 1,56 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Slatina Timiș, mai exact 3,00 la mie, după care urmează Grădinari cu 2,95 la mie și Mehadica cu 2,94 la mie.

De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au administrat peste 33.500 de doze.

În România, peste 14.000 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest sfârșit de săptămână și s-au înregistrat 248 de noi decese.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *