Peste 1.000 de studenți ai Centrului Universitar UBB Reșița vor învăța în laboratoare modernizate, în urma unei investiții ce va fi realizată prin Programul Regional Vest. Reprezentanții instituției de învățământ și cei ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat un nou contract de finanțare pentru un proiect în valoare de peste 700.000 de euro.
12 laboratoare de la 6 facultăți vor fi modernizate și dotate în corelare cu nevoile pieței de muncă. Pe lângă echipamentele de ultimă generație și mobilier, studenții universității vor dispune de noi softuri, platforme și biblioteci digitale.
În plus, tot prin același proiect, se vor implementa măsuri de tipul Fondului social European, vizând incluziunea în educație a studenților aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale. Aceștia vor beneficia de o serie de videotutoriale și materiale didactice interactive în format online (audio/video/text) la discipline deservite de laboratoarele cuprinse în proiect.
735.000 de euro vor fi investiți în proiect, dintre care 721.000 de euro sunt bani nerambursabili. Noile investiții vor fi realizate în următorii doi ani și vor permite dotarea infrastructurii universitare în la cele mai înalte standarde.
Proiectul vine în completarea unei alte investiții în valoare de peste 700.000 de euro, pentru care reprezentanții ADR Vest și cei ai Centrului UBB Reșița au semnat un contract de finanțare luna trecută și care prevede, printre altele, modernizarea altor șase laboratoare și a două spații comune.