15 aprilie

15 aprilie este a 105-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

1632: Bătălia de la Rain: Suedezii sub Gustavus Adolphus înving Sfântul Imperiu Roman în timpul Războiului de Treizeci de Ani.
1755: Poetul, jurnalistul și lexicograful britanic Samuel Johnson a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze”.
1762: Prin decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Terezia, se înființează regimentele grănicerești românești: I la Orlat și II la Năsăud.
1896: Ceremonia de închidere a primei ediții a Jocurilor Olimpice Moderne, Atena, Grecia.
1912: Vasul britanic de pasageri Titanic se scufundă în Atlanticul de Nord la ora 2:20 a.m., la două ore și 40 de minute după coliziunea cu un iceberg. Din cei 2.227 de pasageri plus echipaj aflați la bord numai 770 vor supraviețui.
1918: Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.
1939: A avut loc Congresul de constituire a Partidului Democrat din Polonia.
1941: Începe greva minerilor din Valea Jiului, care îngreunează aprovizionarea armatei antonesciene și a trupelor germane aflate în țară.
1941: Generalul american Douglas MacArthur este numit comandant al forțelor aliate în Pacific.
1944: Al Doilea Război Mondial: Primul bombardament de noapte al aviației britanice asupra României: 83 de bombardiere Wellington atacă Turnu-Severin.
1944: Al Doilea Război Mondial: Al doilea mare bombardament anglo-american asupra Bucureștiului. Universitatea e distrusă parțial.
1945: Al Doilea Război Mondial: Trupele britanice au eliberat deținuții din lagărul de concentrare Bergen-Belsen.
1947: Înființarea Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.
1949: Înființarea Filarmonicii „Gheorghe Dima” din Brașov.
1949: Are loc premiera dramei „Bălcescu” de Camil Petrescu.
1957: Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României.
1964: Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declarația cu privire la poziția PCR în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Declarația condamnă pretențiile PCUS de a domina mișcarea comunistă internațională sub pretextul internaționalismului proletar. Declarația marchează începutul oficial al politicii independente a României în cadrul „lagărului comunist”.
1971: La Porțile de Fier, este conectat la sistemul energetic național primul hidroagregat, de producție românească.
1989: A vut loc Tragedia de pe Hillsborough, o busculadă umană pe Stadionul Hillsborough, în semifinalele FA Cup, soldată cu moartea a 96 de fani ai FC Liverpool
1991: Inaugurarea oficială a activității Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) (Londra).
1998: Guvernul condus de Radu Vasile a fost validat de către Parlamentul României.
1998: Lansarea oficială a canalului HBO, în București.
1999: Abdelaziz Bouteflika a câștigat alegerile prezidențiale din Algeria.
2005: Cel puțin 21 de oameni au murit și în jur de 50 au fost răniți într-un devastator incendiu la un hotel in centrul Parisului.
2005: Funeraliile Prințului Rainier al III-lea de Monaco.
2013: Două bombe au explodat lângă linia de sosire la maratonul din Boston, Massachusetts, omorând cel puțin trei persoane și rănind alte 183.

Nașteri

1452: Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, inginer și arhitect italian renascentist (d. 1519)
1489: Mimar Sinan, arhitect otoman (d. 1588)
1552: Pietro Cataldi, matematician italian (d. 1626)
1607: Honoré Fabri, matematician francez (d. 1688)
1641: Robert Sibbald, medic scoțian (d. 1722)
1642: Suleiman al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (d. 1691)
1646: Christian al V-lea al Danemarcei și al Norvegiei (d. 1699)
1684: Ecaterina I a Rusiei (d. 1727)
1688: Johann Friedrich Fasch, compozitor german (d. 1758)
1707: Leonhard Euler, matematician și fizician elvețian (d. 1783)
1797: Louis Adolphe Thiers, istoric, politician și jurnalist francez (d. 1877)
1858: Émile Durkheim, sociolog francez (d. 1917)
1873: Henry James, scriitor american (d. 1916)
1874: Johannes Stark, fizician german (d. 1957)
1878: Robert Walser, scriitor elvețian (d. 1956)
1879: Theodor Capidan, lingvist român (d. 1953)
1910: Miguel Najdorf, șahist, argentinian de origine poloneză (d. 1997)
1912: Kim Ir Sen, dictator al Coreei de Nord (d. 1994)
1924: Stephen Fischer-Galați, istoric
1924: Sir Neville Mariner, dirijor britanic
1931: Tomas Tranströmer, poet, traducător și psiholog suedez, laureat Nobel (d. 2015)
1938: Claudia Cardinale, actriță italiană
1939: Jaime Paz Zamora, om politic bolivian
1942: Lucian Bolcaș, politician român
1946: Péter Agárdi, scriitor, critic și istoric literar maghiar
1946: Zamfir Dumitrescu, pictor român
1949: Alla Pugaciova, cântăreață rusă
1958: Abu Hamza al-Masri, șeic egiptean
1959: Emma Thompson, actriță engleză
1959: John Onoje, activist politic din Republica Moldova, refugiat din Sierra Leone
1960: Filip al Belgiei, actualul monarh al Belgiei

Decese

1558: Roxelana,soția sultanului Soliman I (n.1506)
1719: Françoise de Maintenon, metresa și a doua soție a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (n. 1635)
1764: Madame de Pompadour, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (n. 1721)
1765: Mihail Lomonosov, savant, poet și filolog rus (n. 1711)
1843: Noah Webster, lexicograf american (n. 1758)
1865: Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Statelor Unite (n. 1809)
1893: Petru M. Câmpeanu, filolog (n. 1809)
1921: Constantin Barozzi, general geodez și cartograf (n. 1833)
1924: Eduard Caudella, compozitor român (n. 1841)
1931: Thomas, al 2-lea Duce de Genova (n. 1854)
1938: Cesar Vallejo, poet peruan (n. 1892)
1942: Robert Musil, romancier austriac (n. 1880)
1967: Nicolae Colan, episcop al Clujului și mitropolit (n. 1893)
1969: Victoria Eugenie de Battenberg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, regină a Spaniei (n. 1887)
1980: Jean-Paul Sartre, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (refuzat) (n. 1905)
1986: Jean Genet, dramaturg francez (n. 1910)
1990: Greta Garbo, actriță suedeză (n. 1905)
1994: Sabba S. Ștefănescu, geofizician român (n. 1902)
1998: Pol Pot, dictator cambodgian (n. 1928)
2008: Ollie Johnston, pictor american (n. 1912)
2014: Nina Cassian, poetă eseistă și traducătoare română (n. 1924)
2017: Emma Morano, 117 ani, supercentenară italiană (n. 1899)

Sărbători

Ziua Soarelui în Coreea de Nord (The Day of the Sun)
Danemarca: Sărbătoare națională

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *