17 cărășeni s-au îmbolnăvit de COVID în ultima zi, ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de 30.244.
Menționăm că în spitale, 18 cărășeni se luptă cu boala, 3 în stare gravă pe ATI, iar din totalul celor internați, unul este minor.
Rata de infectare este la această oră de 0,42 la mie.
În ultima zi, la nivel național, au fost înregistrate aproape 1.500 de cazuri noi de persoane infectate.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate este de peste 1.200. De asemenea, la ATI sunt internate aproape 200 de persoane, dintre care aproape toți sunt nevaccinați.
În ultimele 24 de ore, 15 persoane au decedat, 7 bărbați și 8 femei.
Și tot în ultima zi, au fost efectuate peste 7.000 de teste PCR și aproape 16.000 de teste rapide.
O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.