17 elevi au rămas nerepartizaţi la liceu din cauză că nu au completat suficiente opțiuni. De asemenea, au rămas libere 175 de locuri


Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și care au susținut examenul de Evaluarea Națională au aflat unde au fost repartizați la liceu și dacă au fost admiși la liceul la care au dorit să-și continue studiile.

Astfel, în Caraș-Severin, 17 candidați au rămas nerepartizați din cauza numărului insuficient de opțiuni.

De astăzi și până pe data de 20 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați, iar pe 20 iulie are loc transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere

Pe 21, 22 și 25 iulie are loc rezolvarea situațiilor speciale.

Pe 25 iulie are loc afișarea la centrul de admitere a listei cu locurile neocupate.

Pe 26 iulie are loc înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, iar pe 27 și 28, elevii vor susține aceste probe și tot în aceeași zi, dar și în ziua următoare, aceștia vor afla cum s-au descurcat.

După care, în perioada 4 – 5 august se realizează repartizarea candidațiilor din a doua etapă, iar din 8 și până pe 12 august, candidații depun dosarul de admitere la liceele la care au fost declarați admiși.

În Caraș-Severin, în urma primei etape de admitere au rămas libere 175 de locuri, la unități de învățământ din Reșița, Băile Herculane, Moldova Nouă, Anina, Caransebeș, Oravița, Bocșa și Carașova.

Repartizarea elevilor în clasa a IX-a se face în ordine descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opțiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea și în limita locurilor disponibile

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *