Județul Caraș-Severin se află și astăzi sub COD PORTOCALIU de caniculă.
Temperaturile maxime vor fi de 37, 39 de grade Celsius, noaptea, valorile termice nu vor coborî sub 22 de grade și, conform meteorologilor, valul de căldură va persista mult timp de acum încolo.
Și cum se întâmplă de obicei în astfel de situații, autoritățile amenajează puncte de hidratare.
La Reşiţa funcționează 2 puncte de prim ajutor pentru caniculă, unul în Parcul Cărășeana și unul în Parcul Tricolorului. Acestea sunt dotate cu echipamente medicale specifice, dozatoare de apă și sisteme de climatizare și vor fi deschise pe toată perioada codului portocaliu, în intervalul orar 11.00-18.00.
Pe timpul caniculei, se recomandă să:
– Efectuați deplasările în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spații publice);
– Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00- 18.00;
– Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
– Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
– Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) pentru că vă deshidratează;
– Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– Dacă suferiți de diferite afecţiunii, continuați tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să vă consultați medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea și ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.