Un tânăr șofer de 21 de ani din Reșița a fost prins de polițiști în timp ce s-a urcat drogat la volan.
Acesta consumase THC, respectiv Cannabis și mai mult decât atât, în interiorul mașinii au fost găsite 2 folii de staniol conținând materie vegetală de culoare verde-oliv, care au fost confiscate de polițiști.
El a fost prins pe strada Timișoarei-Triaj din municipiu, în urma unui simplu control de rutină efectuat de oamenii legii.
De asemenea, după doar câteva ore, a avut loc un caz identic.
Un alt tânăr, de 23 de ani din Reșița, a fost prins și el drogat la volan, cu aceeași substanță, THC și pe aceeași stradă, respectiv Timișoarei-Triaj din Reșița, având și el în mașină fragmente vegetale de culoare verde-oliv.
În ambele cazuri, cei 2 bărbați au fost duși la spital în vederea prelevării de mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.
Prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive și a conducerii autovehiculelor sub influența acestora sau a alcoolului reprezintă o prioritate a polițiștilor cărășeni.
Polițiștii rutieri continuă aceste acțiuni de verificare și în perioada următoare.