26 martie

26 martie este a 85-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

1642: Filosoful englez Thomas Hobbes, partizan al Stuartilor și refugiat în Franța din 1640, a publicat cartea „Du citoyen”/”Despre cetatean”.
1808: Carol al IV-lea al Spaniei a abdicat în favoarea fiului său, Ferdinand al VII-lea.
1812: Un cutremur a distrus Caracas (Venezuela).
1881: Domnitorul Carol I al Principatelor Române a fost proclamat primul rege al României.
1895: A apărut, la București, până la 18 martie 1901, revista umoristică „Moș Teacă”, editată de Anton Bacalbașa.
1926: Polonia și România au format o alianță.
1942: Al doilea război mondial: În Polonia, la Auschwitz au ajuns primele prizoniere femei.
1945: S-a încheiat bătălia de la Iwo Jima; pierderile japonezilor au fost de 22.000 de soldați, iar cele ale armatei SUA au fost de 4.500.
1953: Primul vaccin contra poliomielitei a fost pus la punct în Statele Unite de Dr. Jonas Salk.
1971: Pakistanul de Est și-a proclamat independența, adoptând totodată numele de Bangladesh.
1987: A fost semnată, la Beijing, declarația comună chino-portugheză, prin care se stipula ca teritoriul Macao să fie retrocedat Chinei cu începere de la 20 dec. 1999; astăzi insula este Regiunea Administrativă Macao.
2000: Vladimir Putin a fost ales președintele Rusiei.
2003: China a recunoscut că a disimulat epidemia de pneumonie atipică.
2007: Prima ediție a Premiilor Gopo.

Nașteri

1516: Conrad Gesner, naturalist elvețian, supranumit „părintele istoriei naturale” (d. 1565)
1554: Charles de Guise, duce de Mayenne (d. 1611)
1753: Benjamin Thompson, fizician și inventator american, cercetător în termie și fotometrie (d. 1814)
1859: Alfred Edward Housman, poet englez (d. 1936)
1865: Cornelius Lott Shear, botanist american (d. 1956)
1868: Regele Fuad I al Egiptului (d. 1936)
1874: Robert Frost, poet american (d. 1963)
1875: Max Abraham, fizician german (d. 1922)
1876: Prințul Wilhelm de Wied (d. 1945)
1884: Wilhelm Backhaus, pianist german (d. 1969)
1893: Palmiro Togliatti, politician italian (d. 1964)
1894: Viorica Ursuleac, soprană română (d. 1985)
1904: Joseph Campbell, scriitor și antropolog american (d. 1987)
1904: Xenophón Zolótas, economist grec, prim ministru interimar (d. 2004)
1905: Viktor Frankl, neurolog și psihiatru austriac (d. 1997)
1911: Tennessee Williams, dramaturg american (d. 1983)
1913: Paul Erdös, matematician maghiar (d. 1996)
1931: Mircea Ivănescu, poet și traducător român (d. 2011)
1931: Leonard Nimoy, actor, director, poet, fotograf și muzician american
1932: Ion Nicodim, artist plastic român
1934: Alan Arkin, actor american
1938: Anthony Leggett, fizician englez
1940: James Caan, actor american
1944: Diana Ross, cântăreață americană
1945: Patrick Suskind, prozator, dramaturg, scenarist elvețian
1948: Steven Tyler, muzician american, solistul trupei Aerosmith
1949: Principesa Margareta a României, fiica regelui Mihai I al României
1951: Carl Wieman, fizician american
Costică Ștefănescu, fotbalist român (d. 2013)
1954: László Borbély, politician român de etnie maghiară
1962: Iuri Ghidzenko, cosmonaut rus
1968: James Jonas Iha, chitarist al trupei Smashing Pupmkins.
1971: Liviu Ciobotariu, fotbalist și antrenor român
1973: Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu, politician român
1973: Lawrence E. Page (Larry Page), informatician american, cofondator al societății Google.
1974: Irina Spîrlea, jucătoare română de tenis
1978: Alin Demeter (Uzzi), component al formației B.U.G.Mafia
1979: Nicolae Bănicioiu, politician român
1981: Jay Sean, cântăreț britanic

Decese

1130: Sigurd I al Norvegiei (n. 1090)
1212: Regele Sancho I al Portugaliei (n. 1154)
1675: Ernest I, Duce de Saxa-Gotha (n. 1601)
1780: Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel (n. 1713)
1797: James Hutton, geolog scoțian (n. 1726)
1814: Joseph-Ignace Guillotin, medic, revoluționar francez după care a fost numită ghilotina (n. 1738)
1827: Ludwig van Beethoven, compozitor german (n. 1770)
1892: Walt Whitman, poet american (n. 1819)
1902: Cecil Rhodes, unul dintre părinții fondatori ai Imperiului Britanic (n. 1853)
1906: Prințesa Alexandrine a Prusiei, soția ducelui Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin (n. 1842)
1910: Auguste Charlois, astronom francez (n. 1864)
1913: Panait Cerna, poet român (n. 1881)
1920: Luís de Orléans-Braganza (n. 1878)
1923: Sarah Bernhardt, actriță franceză (n. 1844)
1945: David Lloyd George, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1863)
1959: Raymond Chandler, scriitor american (n. 1888)
1980: Roland Barthes, eseist, critic, semiotician francez (n. 1915)
1987: Henrieta Delavrancea, arhitectă română, fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 1897)
1996: David Packard, cofondator al societății Hewlett-Packard
2015: Tomas Tranströmer, poet, traducător și psiholog suedez, laureat Nobel (n. 1931)

Sărbători

Bangladesh: Ziua Independenței (1971)
Ziua Mondiala a Epilepsiei
România: prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil

Sursa: wikipedia

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *