297 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend, iar alți 39 au decedat.
Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de 16.013, iar cel al deceselor este de 959.
În spitalele cărășene avem la această oră 274 de persoane internate, dintre care 20 în stare gravă la ATI, 13 la Reșița și 7 la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 900 de persoane, iar în izolare peste 1.000.
În ultimele 24 de ore au fost recoltate peste 40 de teste și tot în ultima zi, 180 de persoane au fost testate cu teste rapid.
Și rata de infectare a crescut, ea fiind acum de 5,88 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Forotic, cu 20,53 la mie, după care la Ciuchici, cu 11,25 la mie și la Fârliug cu 10,35 la mie.
În România, în acest weekend au fost raportate peste 26.000 de infectări și peste 1.160 de decese.
Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!