3 bărbați au fost prinși după ce s-au urcat băuți sau drogați la volan

Mai mulți bărbați au fost prinși de oamenii legii după ce s-au urcat băuți sau drogați la volan.

Mai exact, în Bocșa, un bărbat de 30 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, același lucru s-a întâmplat și la Sichevița, când un bărbat de 53 de ani a fost prins după ce s-a urcat beat la volan. Acesta avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, la Moldova Nouă, un șofer de 32 de ani a fost prins drogat la volan. Acesta nu consumase alcool, însă, la testarea cu aparatul Drugtest aparatul a indicat rezultat pozitiv pentru una dintre substanțe.

Toți cei 3 bărbați au fost conduși la cea mai apropiată unitate medicală, unde li s-au prelevat mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *