3 decese și peste 20 de infectări cu COVID-19 în ultima zi în Caraș-Severin

24 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în Caraș-Severin în ultima zi și au fost raportate 3 decese.

Este vorba despre 3 femei de 65, 79 și 90 de ani, din Mehadia, Băuțar și Caransebeș.

Astfel, bilanțul infectărilor este de 10.905, iar cel al deceselor este de 564.

De asemenea, conform DSP Caraș-Severin, alți 130 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 17 în stare mai gravă internați pe ATI, 10 la Reșița și 7 la Caransebeș.

În carantină se află acum peste 1.200 de persoane, iar în izolare aproape 550.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 17.760.

Rata de infectare în Caraș-Severin este la această oră de 1,97 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Goruia, mai exact 10,42 la mie, după care urmează Carașova cu 8,67 la mie, Grădinari cu 7,40 la mie, Berzovia cu 7,35 la mie, Cărbunari cu 5,69 la mie, Gârnic cu 5,39 la mie, Sacu cu 5,17 la mie și Brebu cu 4,08 la mie.

Reamintim că în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților.

Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie.

În România, peste 1.630 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-au înregistrat 138 de noi decese.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *