33 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în Caraș-Severin în ultima zi și au fost raportate 3 decese.
Este vorba despre 3 femei de 54, 56 și 68 de ani, din Reșița și Bocșa.
Astfel, bilanțul infectărilor este de 11.102, iar cel al deceselor este de 617.
De asemenea, conform DSP Caraș-Severin, alți 140 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 17 în stare mai gravă internați pe ATI, 10 la Reșița și 7 la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 1.030 de persoane, iar în izolare peste 400.
Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 18.000.
Rata de infectare în Caraș-Severin a mai scăzut, fiind la această oră de 1,48 la mie, față de 1,65 la mie cât era ieri.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Carașova, mai exact 7,63 la mie, după care urmează Berzovia cu 6,84 la mie, Cărbunari tot cu 6,84 la mie, Grădinari cu 6,43 la mie, Vermeș cu 4,63 la mie, Gârnic cu 4,62 la mie și Sacu cu 4,53 la mie.
În România, peste 1.400 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-au înregistrat aproape 90 de noi decese.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!