Puțin peste 200 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi, iar până acum, de la începutul pandemiei, numărul infectărilor se ridică la 14.576.
De asemenea, conform Grupului de Comunicare Strategică, au fost raportate 390 de decese (190 bărbați și 200 femei), din 40 de județe, inclusiv din județul Caraș-Severin.
Dintre cele 390 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 31 la categoria de vârstă 50-59 ani, 99 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani și 103 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din totalul de 390 pacienți decedați, 351 erau nevaccinați și 39 vaccinați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.432. Dintre acestea, 1.676 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.382 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 682 la linia TELVERDE.
Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 235.000.000 de cazuri confirmate și peste 4.800.000 de decese.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!