61 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în Caraș-Severin în acest weekend și au fost raportate 4 decese.
Este vorba despre 3 femei de 47, 69 și 83 de ani, din Reșița, Moldova Nouă și Bocșa și despre un bărbat de 83 de ani din Carașova.
Astfel, bilanțul infectărilor este de 10.966, iar cel al deceselor este de 604.
De asemenea, conform DSP Caraș-Severin, alți 136 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 16 în stare mai gravă internați pe ATI, 10 la Reșița și 6 la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 1.120 de persoane, iar în izolare peste 530.
Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 17.800.
Rata de infectare în Caraș-Severin este la această oră de 1,74 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Berzovia, mai exact 9,13 la mie, după care urmează Carașova cu 7,63 la mie, Grădinari cu 6,92 la mie, Goruia cu 5,21 la mie, Sacu cu 5,18 la mie, Măureni cu 4,61 la mie și Cărbunari cu 4,56 la mie.
Reamintim că în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00.
Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori, însă doar în weekend.
De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în weekend în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.
Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie.
În România, peste 3.000 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest weekend și s-au înregistrat 271 de noi decese.
Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!