4 tineri au scăpat ca prin minune!
Mai exact, o șoferiță de doar 20 de ani conducea un autoturism în care se mai aflau încă 3 tineri, iar la intersecția cu drumul comunal spre satul Gârliște, unul dintre cauciucurile din spate a explodat. Mașina a intrat în derapaj din cauza vitezei, a ieșit în afara părții carosabile, s-a rostogolit și s-a oprit pe plafon cu roțile-n sus la peste 50 de metri de marginea drumului.
Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.