450.000 lei pentru repararea și modernizarea dispensarului din satul Măru!

Primarul comunei Zăvoi a investit 450.000 de lei din bugetul local în repararea și modernizarea dispensarului din satul Măru!

„Clădirea era destul de degradată, necesitând intervenții la acoperiș și pereți. Vreau să vină medici de diverse specializări, care să ofere consultații localnicilor.
Până acum am avut discuții cu specialiști în ortopedie, cardiologie sau hematologie, care s-au arătat deschiși să dea curs ideii mele de îndată ce ar avea condiții optime pentru a-și desfășura activitatea. Comuna noastră dispune de medic de familie, pentru cabinetul medical de aici fiind depus un proiect în valoare de 4,5 milioane de lei, în vederea reabilitării modernizării și dotării. Este foarte important să asigurăm cetățenilor siguranță și motive să rămână sau să revină în comuna Zăvoi,’’ precizează primarul Doru Cîrdei.

Locația, unde medicul de familie poate să facă consultații pe perioada lucrărilor, se află în apropiere de Primărie și este o clădire pregătită pentru a deveni Dispensar medical provizoriu.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *