47 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi și din fericire, nu a fost raportat niciun deces.
Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de peste 19.400, mai exact 19.424, iar cel al deceselor este de peste 1.100, mai exact 1.155.
În spitale, 40 de cărășeni se luptă cu boala, dintre care 10 în stare mai gravă pe ATI, 9 la Reșița și unul la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 700 de persoane, iar în izolare peste 200.
În ultimele 24 de ore au fost recoltate aproape 90 de teste și tot în ultima zi, 230 de persoane au fost testate cu teste rapid.
Rata de infectare este de 0,62 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Coronini, cu 8,56 la mie, după care la Domașnea, cu 4,83 la mie, la Ciclova Română, cu 2,48 la mie și la Constantin Daicoviciu, cu 1,81 la mie.
Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!