Mai mulți cetăţeni din India au fost prinși după ce au încercat să intre ilegal în România.
Asta după ce polițiștii de frontieră au oprit, pe raza localității Răcășdia, o autoutilitară condusă de un cetăţean român, în urma controlului efectuat fiind depistate 8 persoane, cetățeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit că este vorba de 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care au trecut ilegal din Serbia şi urmau să fie transportați către vestul Europei de către 2 cetățeni români.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Naidăș pentru cercetări, iar cei 2 români sunt acum în arest preventiv pentru 30 de zile.