Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie.
Rata de promovare înregistrată, la nivelul județului Caraș-Severin, după soluționarea contestațiilor, este 60,75% (în creștere cu 2,29%). Astfel, din cei 1.661 de candidați prezenți au promovat 1.009 candidați (față de 971 – înainte de contestații). Numărul mediilor de 10 (zece) a rămas același (2).
A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie).
Alte articole din aceeași categorie
Săptămâna Mare. Ce semnificație au zilele Sfintelor Pătimiri
Credincioșii au intrat de luni, 14 aprilie, în Săptămâna Mare, până sâmbătă, 19 aprilie. Potrivit rânduielilor...
Acțiuni de control la locurile de muncă din domeniul industriei extractive
Inspectorii de muncă ITM Caraș-Severin derulează un nou tip de acțiuni de control. Este vorba de acțiuni de control la...
Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise cu ocazia Sărbătorilor...
CSM Reșița va întâlni azi pe stadionul din Valea Domanului, formația CSA Steaua București, în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii a doua!
În play-off se joacă spre finalul acestei săptămâni etapa care încheie turul, etapa 5 din totalul de 10. Runda începe de azi,...
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au desfășurat acțiuni de control tematică, premergătoare sărbătorilor pascale
În perioada 07 aprilie- 11 aprilie, în piețele de pe raza municipiului Resita, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție...