Comețul on-line și lista magazinelor ce comrcializează produse on-line de orice fel au crescut semnificativ mai ales în ultimul an și mai ales datorită pandemiei de coronavirus. Odată cu creșterea cumpărăturilor on-line a crescut și riscul unor practici înșelătătoare sau a distribuției unor produse neconforme. În acest context, ieri Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a întâlnit cu reprezentanții ARMO (Asociației Române a Magazinelor Online), pentru a se stabili modalități de lucru, în special pentru protejarea consumatorilor. Cu acest prilej, președintele ANPC, Claudiu Dolot a precizat că instituția pe care o conduce pune accent pe consiliere și prevenție mai ales în contextul actualei pandemii de COVID – 19. În urma acestei întâlniri ANPC a precizat într-un comunicat de presă:”Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a întâlnit ieri cu reprezentanți ai ARMO (Asociației Române a Magazinelor Online)!
Acestia au expus pe scurt, în cadrul reuniunii, activitatea pe care o desfășoară propunând Autorității modalități diverse de colaborare, în scopul atingerii unui nivel înalt de protejare a drepturilor consumatorilor.
Președintele ANPC, Claudiu Dolot, a subliniat încă o dată, cu ocazia acestei discuții, deschiderea pe care o manifestă instituția fata de asociațiile/organizațiile patronale cu accent pe consiliere și prevenție mai ales în contextul actualei pandemii de COVID – 19.
Discuțiile au privit de asemenea transpunerile legislative care urmează prin noua directivă europeană Omnibus cât și practicile comerciale incorecte întâlnite în piața online.
Toate aceste spețe vor fi armonizate în cadrul unui grup de lucru format la propunerea Președintelui ANPC cu principalii vectori ai punerii în aplicare a modalităților de supraveghere și control.”