Accident rutier între 2 autoturisme, pe DJ581, între localitățile Reșița și Lupac.
„La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Reșița cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La intervenție s-a deplasat și elicopterul SMURD Caransebeș și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate 5 victime, dintre care 2 încarcerate, câte una în fiecare mașină.
Victimele încarcerate, ambele de sex masculin, au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale mașinilor în stare de conștientă.
Toate cele 5 victime au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior 3 dintre acestea au fost transportate la UPU Reșița, 2 de către echipajul SAJ și una de către echipajul SMURD.
Cea de-a 4-a victimă a fost preluată de către elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la Timișoara.
A 5-a victimă nu a necesitat transportul la spital.”, transmit reprezentanții ISU SEMENIC.