Un grav accident de circulație a avut loc în această seară pe DN6, în Armeniș. În acest moment drumul este blocat pe ambele sensuri. Accidentul s-a produs între două tiruri, iar ambii șoferi sunt încarcerați. Reprezentanții pompierilor cărășeni au fost solicitați să intervină la acest accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri. La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Caransebeș, precum și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș Severin.
UPDATE 18.54
Tehnica de intervenție a fost suplimentată cu o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului Caransebeș. În sprijinul pompierilor cărășeni a fost solicitată o macara de mare tonaj din cadrul ISU Timiș.
UPDATE 19.23: În comunicatul poliției se precizează: ” În această după-amiază la ora 17.26, Poliția Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unul accident rutier pe DN 6 între Armeniș și Sadova Veche în care au fost implicate 2 ansambluri de vehicule.
Echipajele de poliție ajunse la fața locului au constatat că unul dintre ansamblurile de vehicule este răsturnat pe o parte iar conducătorul auto al celui de-al doilea este încarcerat. Cele două ansambluri de vehicule sunt înmatriculate în străinătate, în Turcia și în Polonia.
În urma accidentului a rezultat decesul unei persoane, conducătorul auto al ansamblului de vehicule înmatriculat în Turcia, iar cu privire la starea celui de-al doilea conducător auto nu sunt încă informații, având în vedere poziția răsturnată a ansamblului de vehicule.
Cauza probabilă a accidentului o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta.”
UPDATE 19.36: Din nefericire, în urma accidentului și-a pierdut viața și o a doua persoană, conducătorul auto al ansamblului de vehicule înmatriculat în Polonia.