Accident la ieșire din Reșița spre Caransebes! Un pieton a murit, iar 3 persoane au fost rănite și au ajuns la spital


O persoană a decedat, iar alte 3 au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc ieri seară, pe DN 58, la ieșire din Reșița spre Caransebeș.

Din primele cercetări s-a stabilit că pe un sector de drum fără iluminat public, un pieton în vârstă de 58 de ani, din Bocșa, care nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, a fost lovit de un autoturism care circula din direcția Caransebeș către Reșița,

Din păcate, pietonul a murit pe loc.

La volan se afla un bărbat de 35 de ani, din Reșița.

Ulterior, după impact, acesta a tras brusc de volan, a intrat cu mașina pe sensul opus de mers, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul, condus tot de un reșițean, de 51 de ani.

În urma impactului, șoferul de 51 de ani și 2 pasageri din același autoturism au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *