Un copil de 12 ani a fost lovit de o mașină.
Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 18, pe Bulevardul Muncii din Reșița.
Conducătorul autoturismului, un bărbat de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.
În urma accidentului, minorul a fost grav rănit și transportat la spital.
„Dragi copii și tineri, fiți atenți când traversați strada! O clipă de neatenție poate avea consecințe grave.
Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
Traversaţi strada numai prin locurile marcate (“zebră”) şi semnalizate cu indicatoare! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!
Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora!
Evitaţi să traversaţi strada în fugă!
Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă!
După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa sau prin spatele acestora; Traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate!
Fiți atenți când urcați cu ghiozdanele în spate în mijloacele de transport în comun, să nu stați în dreptul ușilor, deoarece puteţi fi prinşi de uşile acestora!
Conducerea bicicletei pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale!
Nu vă deplasaţi cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
Evitaţi să vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi alegeţi locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei, etc.)!”