Activități educativ-preventive desfășurate de polițiști în unitățile de învățământ din județ


Polițiștii cărășeni au continuat activitățile educative desfășurate în cadrul unităților de învățământ, care au ca scop informarea elevilor și profesorilor în vederea prevenirii și combaterii cazurilor de delicvență juvenilă, victimizare a minorilor și absenteism școlar.

Mai exact, au fost desfășurate activități, atât în cadrul grupurilor de elevi, cât și în rândul cadrelor didactice, ocazii cu care au fost abordate probleme de actualitate cu care se confruntă elevii.

Respectiv, cum să gestioneze cazurile de bullying, cyberbullying și conflictele care pot genera violenţă, subiecte legate de siguranța rutieră, prevenirea consumului de droguri și a portului și folosirii obiectelor periculoase.

Pentru siguranța lor ca pasageri, celor mici li s-a explicat despre modul și importanța folosirii centurii de siguranță atunci când se deplasează cu autoturismul, inclusiv cu microbuzul școlar, dar și despre celelalte reguli de circulație, de bază, pe drumurile publice.

Activitățile, la care au participat în total aproximativ 500 de elevi și profesori, au fost desfășurate în școli și licee din Oțelu Roșu, Oravița, Lupac, Rafnic, Clocotici și Fârliug.

Astfel de activități educative între polițiști și elevi au tot avut loc la unitățile de învățămțnt cărășene.

De asemenea, în paralel cu acestea, polițiștii au acționat în trafic, verificând transportul școlar de elevi, în zona unităţilor de alimentaţie publică și a sălilor de jocuri de noroc aflate în proximitatea școlilor, unde au efectuat controale și instruiri privind respectarea prevederilor legale.

La activități au participat polițiști de la structurile de siguranță școlară, poliție rutieră, ordine publică și poliție transporturi.

Siguranța copiilor și tinerilor, atât în mediul școlar, cât și în mediul familial, în cercul de prieteni sau pe drumurile publice constituie un obiectiv pentru care polițiștii inspectoratului acționează în permanență, în colaborare cu celelalte instituții ale statului.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *