Un fost angajat al Primăriei Caransebeș, șef la Serviciul de Cadastru, care în prezent lucrează la Primăria Păltiniș, a fost reținut de oamenii legii pentru trafic de influență, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.
Acesta ar fi pretins și ar fi primit de la un cetățean suma de 120.000 euro în schimbul promisiunii că, în calitatea acestuia de șef în Biroul de Administrație Locală, responsabil de cadastru, ar fi urmat să efectueze demersuri pentru a cumpăra prin licitație de la instituția publică, mai multe imobile.
În cadrul acestui demers ar fi urmat să-și exercite influența asupra factorilor decidenți din instituție și asupta celorlalți funcționari publici implicați în procedura de achiziție.
Bărbatul a fost reținut de procurori pentru 24 de ore.
Conform IPJ, ”Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caras-Severin au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la sediul unei instituții publice din județ și la 2 adrese, într-un dosar aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras-Severin, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, au fost efectuate 2 percheziții auto, au fost puse în aplicare un mandat de aducere și o ordonanță de predare de înscrisuri.”
La activități au participat polițiști de la Serviciul Județean Anticorupție, polițiști de la Serviciul Criminalistic și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.