Aderarea României la Schengen. Controlul călătorilor la frontierele cu Ungaria și Bulgaria va fi eliminat.

Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la granița cu Ungaria și Bulgaria, se elimină controlul de frontieră, sens în care toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state Membre ale Spațiului Schengen (cu excepția Ciprului și Irlandei) fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliției de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie. Astfel, călătoriile din România către și dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul țării.
Acest lucru este valabil pentru toate persoanele, indiferent de cetățenie și pentru toate categoriile de mijloace de transport, fie că vorbim despre turisme, autocare, microbuze, camioane, ambarcațiuni sau trenuri.
Este important de reținut că persoanele care intenționează să meargă pe teritoriul altui stat trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, respectiv pașaport sau carte de identitate.
Conform practicii existente la nivelul mai multor state membre ale Uniunii Europene, polițiștii de frontieră români vor face controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație de la frontiera internă sau în diverse noduri rutiere, în limita celor 30 de km de la linia de frontieră în interior, care reprezintă zona de competență.

Condițiile de călătorie în statele din afara Spațiului Schengen rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va efectua la cabinele din punctele de trecere a frontierei.Într-un comunicat de presă al Inspectoratului Poliției de Frontieră Timișoara se precizează:”Până la momentul aderării la Spațiul Schengen cu frontierele terestre, ne aşteptăm ca valorile de trafic prin punctele de frontieră, în special pe sensul de ieșire din România, să crească, drept urmare, la nivelul instituţiei se vor dispune toate măsurile pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ al persoanelor care tranzitează graniţa.
În acest context va fi suplimentat în continuare numărul personalului planificat la controlul documentelor. Astfel, la nivelul I.T.P.F. Timisoara, aproximativ 600 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
De asemenea, arterele de control vor fi folosite până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.
Totodată, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune de fluidizare.
Participanţilor la traficul transfrontalier le recomandăm să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, pentru a evita supraglomerarea doar a unora dintre acestea.”

 

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *