Ajutor în anotimpul rece

Beneficiile uleiului de masline sunt recunoscute înca din antichitate, din vremea lui Hipocrate, Galen sau Diocles, când măslinele erau simbolul păcii şi al gloriei. În prezent, medicii si nutriţioniştii au realizat că, în special, uleiul de măsline extra virgin, deţine importante proprietăţi nutriţionale benefice pentru menţinerea sănatăţii organismului.

Uleiul de măsline este un suc natural care păstrează gustul, aroma, vitaminele şi proprietăţile curative ale măslinelor. Totodată, acesta este singurul ulei vegetal care poate fi consumat neprocesat – proaspăt presat din măsline.

Mesele pe care le pregătim pentru toate sărbătorile de iarnă cer ingrediente deosebite. Nu doar că suntem în căutarea de preparate gustoase, dar vrem să fie şi sănătoase. Dacă s-ar putea, am vrea chiar să nu punem kilograme în plus.

Vremea rece îşi intră în drepturi. Stăm mai mult în casă, ceea ce favorizează „ronţăiala“ între mese şi excesul de calorii. Iar schimbările bruşte de temperatură şi trecerea de la căldura din case la frigul de afară solicită organismul şi cresc riscul de îmbolnăvire. Pentru a depăşi cât mai în formă aceasta perioadă trebuie să ai grijă de câteva aspecte-cheie esenţiale, aşa cum sunt alegerile alimentare, ce pot ameliora buna-dispoziţie, schimbarea funcţionării sistemului imunitar şi la creşterea rezistenţei la frig. Fiecare anotimp aduce bucuriile sale în materie de fructe şi legume şi, pentru că toate au un sens, natura ne ajută şi ne pune la dispoziţie fix nutrienţii de care avem nevoie în fiecare sezon.

În weekend-uri, de sărbători sau când luăm masa cu prietenii ori familia uităm de multe ori sfaturile legate de sănătate şi alimentaţie şi facem excese. Una dintre cele mai simple şi mai eficiente modalităţi de a proteja organismul de boli este o alimentaţie echilibrată. Rolul sistemului imunitar este să protejeze organismul împotriva bolilor şi infecţiilor ce provoacă răceli şi gripă. Atunci când sistemul imunitar este slăbit, organismul devine vulnerabil la diverse afecţiuni.

Uleiul de măsline extravirgin conţine antioxidanţi unici ce nu pot fi găsiţi în niciun alt ulei, cu abilitatea de a întări sistemul imunitar. În plus, el are proprietăţi nutritive extraordinare, este uşor digerabil, bogat în grăsimi bune pentru organism şi previne creşterea colesterolului.

Uleiul de măsline extra­virgin renumit pentru aroma sa consecventă este recomandat pentru o mare varietate de utilizări în care într-adevăr completează orice fel de mâncare. Este indicat pentru toate utilizările în bucătărie, pentru masa specială pe care o pregăteşti de Sărbători, dar şi pentru felurile de zi cu zi, de la sosuri la fripturi şi garniturile tale preferate.

În bucătărie este un ideal şi versatil dressing, fiind utilizat la legume, fie ele fierte ori crude, la sosuri, supe, fripturi şi salate.

Gustul său distinct se datorează conţinutului bogat de polifenoli şi anti­oxidanţi cărora medicina modernă le atribuie un rol fundamental în apărarea organismului împotriva îmbătrânirii celulelor. Este recomandat să se utilizeze în stare proaspată pe bruschettas, salate ori legume fierte.

Uleiul de măsline extra virgin îmbogăţit cu arome şi ierburi mediteraneene este cea mai bună şi delicioasă modalitate de a redescoperi cele mai autentice şi tradiţionale arome ale bucătăriei italiene într-o formă nouă, gustoasă şi uşor de utilizat. Adăugă o picătură de imaginaţie în bucătăria ta!

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *