În perioada 8-13 septembrie, sub coordonarea prefectului județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, s-a desfăşurat distribuția de pachete cu alimente aferente Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, către unitățile administrativ-teritoriale din judeţ, program al Uniunii Europene derulat prin intermediul Guvernului României, prin Autoritatea de Management care este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Au fost distribuite peste 12.600 de pachete care constau în: făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, conservă pateu de ficat de porc, compot de fructe.
Cei care au benefiat de aceste pachete cu alimente sunt: persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum și persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă.
Distribuția în fiecare localitate se realizează de către administraţiile publice locale în termen de 60 de zile calendaristice de la recepţia pachetelor cu alimente, conform prevederilor stabilite prin OUG nr. 84/2020.