Alessandra și Andrei Bănuță și-au unit forțele și au lansat piesa „Luna și Stelele”

Alessandra și Andrei Bănuță și-au unit forțele și au lansat piesa „Luna și Stelele”, extrasă de pe EP-ul „Până la final și mai departe”, lucrat împreună de cei doi.

„Până la final și mai departe” este primul material realizat oficial de Alessandra și Andrei Bănuță. Materialul cuprinde trei piese ce explorează cu sensibilitate și intensitate temele iubirii și conexiunile profunde.

Alessandra și Andrei Bănuță, uniți nu doar prin talentul lor, ci și printr-o prietenie autentică în viața de zi cu zi, reușesc să transmită o chimie muzicală captivantă, transformând fiecare notă într-o poveste sonoră plină de emoție. Cele trei piese – „Luna și Stelele”, „Dezastru” și „Nu mă lași să te las” – vorbesc despre pasiune, legături indestructibile și sentimente care, odată trăite, rămân imprimate în suflet.

„Până la final și mai departe” (Trilogia) sau o poveste în 3 acte despre o iubire, în fiecare dintre etapele sale. Toți am trăit etapele astea sau trăim una dintre ele chiar acum. Am ales să spunem o poveste pe care o întâlnim des și ne-am lăsat inspirați din viețile noastre și ale celor din jurul nostru. Ce face trilogia asta specială pentru mine este faptul că o cânt cu Andrei. Am scris atât de multe piese împreună și nu părea niciuna a fi pentru noi. De-aia am hotărât să păstrăm momentul ăsta pentru când simțim că e timpul. Am făcut nu una, ci trei piese. Prima dintre ele se numește „Luna și Stelele” și e momentul începutului, când pare că toată lumea întreagă se învârte în jurul iubirii. Sperăm să vă placă”, a transmis Alessandra.

Andrei Bănuță a adăugat:

„Mă bucur extrem de mult că lansăm trilogia „Până la final și mai departe” și că ajung la voi niște piese speciale, bazate pe viața adevărată, despre relații cât se poate de autentice. Colaborarea cu Alessandra e un moment important pentru noi, pentru că încoronăm prin povestea acestei trilogii ani de zile în care am scris piese și am cântat împreună, ea aflându-se în spatele piesei despre mama, despre care știți că are o semnificație aparte pentru mine, dar și a multor altora. Sperăm din suflet să vă placă piesele la fel de mult cum ne plac nouă și că fiecare dintre voi vă veți putea identifica cu cea care spune povestea voastră.”

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *