Alina Eremia lansează piesa „De sticlă”, al cărei videoclip a fost filmat în Palatul Cesianu – Racoviţă | Official Video

„De sticlă”, cea mai recentă piesă lansată de Alina Eremia, spune povestea unei iubiri intense în care vulnerabilitatea este o armă cu două tăișuri. Artista declară că a muncit foarte mult pentru acest single, pe care îl anunță a fi primul dintr-o serie pregătită pentru acest an.

Videoclipul întregește povestea cu imagini foarte frumoase, începând cu cele filmate în Palatul Cesianu – Racoviţă din București și continuând cu alte două locații în stil modern, realizând un contrast puternic între atmosfera de secol al XIX-lea și timpurile prezente. De asemenea, la filmarea videoclipului s-au realizat și efecte speciale pentru secvențele cu sticla spartă.

„În ultimul timp am reușit să petrec foarte mult timp în studio așa cum mi-am propus, am scris multe piese și mă bucur că, în sfârșit, puteți asculta primul single dintr-un calup de piese ce vor fi lansate anul acesta. este o melodie la care am lucrat cu Denis (The Motans), cu Marco și Seba și este ca un closure, în urma unei relații care te-a consumat, în care unul a iubit mai intens ca celălalt, a fost mai vulnerabil (inima de sticlă), iar celălalt a subapreciat-o, nu a știut să o protejeze. Videoclipul regizat de NGM Creative amplifică mesajul și surprinde metafora din spatele versurilor. Să nu vă fie frică să aveți o inimă de sticlă, pentru că iubirea sinceră repară orice! Enjoy!”, dezvăluie Alina câteva idei transpuse în emoția piesei și a conceperii scenariului pentru videoclip.

Alina Eremia a devenit cunoscută publicului prin intermediul serialului „Pariu cu viața”, iar aventura ei în lumea muzicii a început împreună cu Lala Band. În 2012, a lansat primul single din cariera solo, „With or Without You”, urmat de piesa „Tu ești vara mea”, care s-a auzit la radiourile din toata țara. De asemenea, piesele „Cum se face”, „Când luminile se sting” și „Dulce amar” au rămas de referință. În anul 2017, Alina Eremia a atins fruntea clasamentelor muzicale cu hit-ul „Poartă-mă”. Cântăreață, compozitoare și actriță, Alina Eremia este combinația perfectă de artist. Mereu în fruntea clasamentelor și cu o dorință de a se reinventa ieșită din comun, artista a reușit să aibă în jurul ei o comunitate de fani care o susțin și o iubesc neîncetat.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *