Un prost atat de mare încât m-ai făcut sa ma îndrăgostesc de tine la prima atingere de priviri. M-ai făcut sa ma predau in cele mai neașteptate momente ale sufletului si intre doua bătăi de inima. O inima sfârtecată de bolile timpului si de oamenii fara chip si fara nuanță. Ma întreb cum de mai bate. Cum mai poate bate o inima deja înfrânta? Doar in prezenta ta si surescitata de blândețea trupului desfășurat in fata ochilor mei umflați de plânsul anotimpurilor deja apuse.
Am fost un prost atunci cand te-am cunoscut. Pentru ca atunci m-am cunoscut pe mine si nu am vrut sa mai renunț la Viata. Mi-am dat seama de sensurile întortocheate ale iubirii si m-am lasat in voia ei. Fara de voia mea. Am încercat sa rezist asemenea victimei ce se chinuie sa reziste biciului pe pielea-i arsa. Asemenea unui trup gol ce Supraviețuiește in mijlocul iernii si asemenea îngerilor ce rezista ispitelor iadului de pe pământ.
Dar nu am rezistat. M-am abandonat tie si m-am prefăcut in fumul dulce pe care poti sa il inspiri asemenea fumătorului înrăit ce nu se poate lasa de viciul sau. Pentru ca in acel moment tu ai devenit viciul meu. Cel mai puternic sedativ al minții si cea mai Clara voce din Mulțimea ce urla a durere.
Am fost un prost cand te-am luat de mana. Pentru ca mai apoi sa nu iti mai pot da drumul. La fel cum un nebun delirant se tine de mana cu nebunia sa si inima cu ale ei suspine. Mi-ai arătat colțurile cele mai întunecate ale ființei mele si ai reușit sa ma ridici la suprafața.
M-ai ferit de cele mai demente patimi si m-ai îmbrățișat cu glas de Femeie. M-ai rănit si m-ai vindecat tot tu. Iar mai apoi ai aruncat pansamentul suferinței in abisul neiertător al subconștientului. Mi-ai arătat cum se iubeste si cum poti sa fii iubit. Cum se oferă dar si cum se primește. Cum se plânge si cum se rade prostește de naivii din noi.
Am fost un prost cand te-am luat. Dar daca m-as putea întoarce in timp, te-as mai lua inca o data!🙂
Citeste mai multe pe:
https://www.facebook.com/alexandruchermeleu
