Ambasadorul Republicii Austria în vizită oficială la Reșița


Potențialul turistic al județului și proiectele de viitor ale Consiliului Județean Caraș-Severin au fost temele discutate de către președintele Romeo Dunca în întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu ambasadorul Republicii Austria la București ES, Isabel Rauscher.

S-a insistat asupra intenției de reabilitare a unor obiective din Băile Herculane, găsirea unor soluții pentru restaurarea a tot ceea ce înseamnă Semmeringul Bănățean, proiectele turistice pentru Muntele Mic, dar și asupra proiectului ce are în vedere crearea a 500 km de trasee cicloturistice în Banatul Montan. De asemenea, au fost discutate modalitățile de atragere în țară a persoanelor plecate la muncă în străinătate, precum și de identificarea soluțiilor pentru menținerea tinerilor în țară.

Tot în cadrul aceleiași întâlniri, consulul onorific al Austriei la Timișoara, Georg Bardeau, a propus crearea unor parteneriate în domeniul învățământului dual, cu specializarea turism, dar și pentru promovarea internațională, în comun, a zonei de vest.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *