Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au efectuat o nouă serie de controale la firmele din județ. Specialiștii ITM au constatat abateri pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 160.000 de lei.
Pe parcursul a cinci zile, mai exact în perioada 24–28 octombrie, inspectorii de muncă cărășeni au efectuat o serie de controale, în urma cărora au contatat o serie de nereguli.
Astfel, pe parcursul acțiunilor de control, inspectorii cărășeni de muncă au constatat faptul că la 3 firme din Caraș-Severin, 8 persoane lucrau fără a avea încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă.
Cei 3 agenți economici la care s-au găsit angajați care lucrau la negru, au primit amenzi în valoare totală de 160.000 lei.
Firmele în cauză prestează activități în domeniul construcțiilor, 2 dintre acestea având sediul social în județul Caraș-Severin și 1 în județul Timiș.
Fiecare salariat trebuie să știe faptul că, pentru a fi angajat legal, trebuie să semneze un contract individual de muncă înainte de începerea activității.
Persoanele care acceptă să muncească fără forme legale au numai de pierdut. Astfel le sunt afectate drepturile salariale, asigurările sociale (pensie, sănătate, șomaj), siguranța materială a familiei și nu în ultimul rând, statutul social.
Readucem la cunoștința opiniei publice faptul că munca nedeclarată reprezintă acea activitate prestată de un salariat pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, fără a fi respectate prevederile legale în vigoare privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.