Inspectori din cadrul Direcției Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin au efectuat controale ample în zonele de agrement şi de interes turistic din judeţ. Au dispus numeroase avertismente dar au aplicat și amenzi de peste 50.000 de lei.
Recent, inspectorii sanitar – veterinari din cadrul Direcției Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin au efectuat controale în zonele de agrement și stațiunile turistice din județ. Au fost verificate aproape 140 de unități cum sunt – restaurante, pizzerii, cantine unități de tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie- patiserie, pensiuni, supermarket-uri, magazine alimentare, rulote și depozite.
În urma controalelor efectuate, inspectorii sanitar – veterinari din cadrul DSVSA Caraș-Severin au constatat numeroase abateri pentru care au dispus numeroase avertismente și au aplicat amenzi. Valoarea amenzilor aplicate depășește suma de 50.000 de lei.
Controalele în vederea prevenirii toxiinfecţiilor alimentare continuă, deşi sezonul estival se apropie de final.