Un consilier local din Oravița a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Este vorba de Liviu Almășan, care confom ANI „în perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, două societăți comerciale în cadrul cărora persoana evaluată deține calitatea de asociat au emis un număr de 591 facturi fiscale prin care au furnizat produse în valoare totală de 989.679 lei, către UAT Oravița și instituțiile din subordine, încălcând astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.”
Almășan a fost infomat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază și a depus un punct de vedere.
„Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, mai precizează ANI.