[AUDIO] Apa de la robinete…preocuparea constantă a reprezentanților AQUACARAȘ!

Zilele trecute, apa de la robinete distribuită de Societatatea Aquacaraș, din Reșița și din stațiunea Băile Herculane a avut o culoare ciudată, a fost maronie, mai exact. Cetățenii au început să se alarmeze, transmițând nemulțumirile și purtând discuții referitoare la culoarea apei de la robinete, pe grupurile din social media. Reprezentanții Aquacaraș au transmis informații cu ce s-a întâmplat de fapt.

La Reșița, debitul afluenților de apă din Lacul Breazova a crescut semnificativ (500 l/s), situație ce a dus la deversarea apei peste stăvilar. S-a ajuns astfel ca în aval, în Lacul Secu, sursa de apă a orașului, să crească valorile de mangan și fier din apa brută. Respectând procedurile ce se aplică în astfel de situații, angajații Uzinei de Apă din Reșița au modificat procesul de tratare a apei, trecând de la dezinfecția cu dioxid de clor la dezinfecția cu hipoclorit de sodiu. Modificarea compușilor folosiți a dus la schimbarea coloraturii apei din rețea, aceasta având o culoare mai închisă decât de obicei. Este un rezultat normal al procesului de tratare, astfel că potabilitatea apei nu a fost alterată în niciun moment și nu a reprezentat un pericol pentru populație.

La Herculane, în urma efectuării de lucrări de curățare a unor porțiuni din rețeaua de distribuție, activitate derulată de personal avizat al AquaCaraș pentru astfel de lucrări apa din rețea și-a schimbat culoarea. Aceasta a fost însă tot timpul potabilă, neprezentând niciun risc pentru populație, lucru dovedit atât de probele făcute în mod constant în laboratorul AquaCaraș SA, cât și prin raportul Direcției de Sănătate Publică, care a făcut verificări prin prelevarea probelor de apă la finalul lunii august.

Reprezentanții AquaCaraș mai transmit faptul că se supraveghează constant calitatea apei distribuită în rețeaua publică prin procese de verificare în laboratorul specializat și avizat, conform reglementărilor legale.

Cetățenii pot face sesizări sau reclamații la numerele de telefon puse la dispoziție: fix: 0255215643, mobil: 0766341274. Sesizări în scris se pot face și pe platforma online a societății: aquacaras.ro/clienti/reclamatii-sesizari/. Toate reclamațiile sunt tratate cu maximă celeritate, în funcție de specificul fiecărei situații.

 

CLAUDIA BOLOCA – SEF SERVICIU LABORATOARE AQUACARAȘ, informează despre aceste aspecte, în materialul audio de mai jos:

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *