Aproape 13.000 de persoane defavorizate din Caraș-Severin vor beneficia, în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, de produse de igienă.
Este vorba despre aproape 13.000 de pachete ce constau în pastă de dinți, periuță de dinți, șampon, atât pentru adulți cât și pentru copii și detergent.
Beneficiarii vor putea ridica pachetele de la centrele de distribuire ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială își au domiciliul, pe baza actului de identitate, iar Primăriile vor asigura livrarea ajutoarelor la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa.
Cine beneficiază mai exact de aceste ajutoare sunt persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, precum și persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă.
Programul Ajutorarea Persoanelor Defavorizate este un program al Uniunii Europene derulat de Guvernului României prin Ministerul Fondurilor Europene și instituțiile prefectului.