Aproape 30 de voluntari au absolvit cursul de prim ajutor, aferent programului „Salvator din Pasiune”

An de an, reprezentanții Inspectoratelor pentru Situații de Urgență îi așteaptă pe toți cei dornici să li se alăture salvatorilor și să acumuleze experiență.

Deci și anul acesta, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al Județului Caraș-Severin și-a căutat noi voluntari și i-a găsit.

Aproape 30 de voluntari au absolvit cursul de prim ajutor de bază, aferent programului ,,Salvator din pasiune”.

Este vorba mai exact despre 26 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani.

Astfel, 11 voluntari vor desfășura activități la Detașamentul de Pompieri Reșița, 10 la Detașamentul de Pompieri Caransebeș și 5 la Secția de Pompieri Oravița. La nivelul județului nostru activează în total 123 de salvatori din pasiune.

Campania „Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.

Menționăm că anul acesta s-au împlinit 7 ani de când Departamentul Pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din România, prin intermediul proiectului „Salvator din pasiune”.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0255 211 213, accesând pagina de internet www.isusemenic.ro sau accesând site-ul IGSU.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *