Astăzi este Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei, la 23 decembrie 1993, de către Adunarea Generală a ONU, în urma unei Rezoluții UNESCO privind „Promovarea libertății presei în lume”, care preciza că „o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a oricărei societăți democratice”.

„Cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei, Filiala Partidului Național Liberal Caraș-Severin urează mult succes tuturor jurnaliștilor, instituțiilor de presă, celor care, zi de zi sunt mai aproape de evenimente, de întâmplări, de fapte și știri, prezentându-ne realitatea cotidiană în toate formele ei, și tristă și frumoasă, și gravă și fericită, și dramatică și optimistă. Într-o societate modernă, este de neconceput dezvoltarea unei vieți spirituale, sau chiar a unei vieți economice, sociale normale, fără presă. Presa este un plămân prin care respiră o națiune. De asemenea, un gând pios în memoria jurnaliștilor care au plătit cu viața apărând libertatea de exprimare, dar este și un moment pentru a atrage atenția că, în multe țări, publicațiile încă sunt cenzurate, amendate, suspendate și închise, iar jurnaliștii și editorii sunt hărțuiți, atacați, deținuți și chiar uciși. Mulțumim radioului, televiziunilor, cotidienelor și site-urilor de știri care, indiferent de greutăți și piedici, sunt mereu lângă ascultatori, telespectatori sau cititori. Într-o eră a comunicațiilor începem ziua, indiferent de forma ei, cu o știre. O știre în spatele căreia se află muncă, efort, dăruire, creație și inspirație.”, se arată pe pagina de Facebook PNL Caraș-Severin.

„La mulți ani cu prețuire, tuturor jurnaliștilor din județul Caraș-Severin și de pe toate meridianele lumii!”, transmite Președintele PNL Caraș-Severin, Ion Marcel Vela.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *