Astăzi se împlinesc 148 de ani de existență a Partidului Național Liberal, cel mai vechi partid din Uniunea Europeană!


Se împlinesc, astăzi, 148 de ani de existență a Partidului Național Liberal, cel mai vechi partid din Uniunea Europeană.

„De-a lungul timpului, am promovat valorile și reformele liberale, aducând contribuții importante la dezvoltarea României.Ne mândrim cu realizările noastre istorice. Am fost mintea și sufletul Unirii Principatelor Române și am avut un rol esențial în reformele economice, agrare și educaționale. Am înfruntat provocări și ne-am ridicat mereu mai puternici, susținând proprietatea privată, credința în Dumnezeu și valorile liberale.
Astăzi, ne concentrăm pe prezent și viitor.
La guvernare, am luat măsuri sociale importante pentru a sprijini românii, am crescut punctul de pensie cu 40% în ultimii 3 ani și am mărit salariul minim la 3000 de lei. Am acordat sprijin financiar pentru cei vulnerabili, pentru a-și putea plăti facturile la încălzire și am asigurat alimente și îngrijire pentru cei care aveau cu adevărat nevoie. Am redus prețul carburanților și am făcut pași concreți spre asigurarea independenței energetice a țării noastre.
În viitor, ne propunem să continuăm creșterea veniturilor românilor și consolidarea clasei de mijloc, să generăm noi locuri de muncă și să dezvoltăm infrastructura de transport. Vrem să sprijinim familiile românești să aibă un trai mai bun și să se simtă protejate.
După 148 de ani, continuăm să scriem istoria Partidului Național Liberal, investind în viitorul României și în șansa noastră, a tuturor, de a trăi mai bine.”, se arată pe pagina de Facebook PNL Caraș-Severin.

 

„Astăzi, la aniversarea celor 148 de ani ai partidului căruia i-am scris și eu partea mea de poveste, consider că îndemnul seniorului liberal este mai actual ca oricând, pentru mine și pentru camarazii mei.
Încrederea se câștigă cu greu și se pierde foarte ușor, dar în politică este o datorie de onoare de a rămâne fideli principiilor care au călăuzit un secol și jumătate ideologia celui mai titrat partid din România care s-a fondat official la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.
Originile mișcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada pașoptistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea și coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României.
De peste un secol, PNL a contat pe Oameni și Oamenii au contat pe PNL. Istoria a dovedit-o că împreună, am reușit pentru România.
Continuăm să contăm unii pe ceilalți, fiindcă România contează pe noi. Patriotismul este atunci când dragostea pentru proprii tăi oameni capătă întîietate; naţionalismul, atunci când ura faţă de alţi oameni decât ai tăi ajunge pe primul loc.
Cu credință și dragoste pentru tot ce înseamnă sufletul românesc, ca președinte al PNL Caraș-Severin transmit colegilor mei, conjudețenilor noștri și tuturor românilor gândurile cele mai frumoase în virtutea celui mai profund angajament că povestea PNL va merge mai departe cu credința că „Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei”, iar PNL nu lasă pe nimeni în urmă!
La mulți ani, PNL! La mulți ani, dragi camarazi!”, spune Senatorul Ion Marcel Vela, Președintele PNL Caraș-Severin.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *