Luna ianuarie din 2020 este marcată de producerea primei eclipse vizibile de pe teritoriul României. O eclipsă de Lună va avea loc în această noapte și va fi vizibilă în totalitate din țara noastră, dacă cerul este senin.
Fenomenul astronomic debutează la ora 19:08 (intrarea în penumbră) şi se încheie la ora 23:12 (cu ieşirea completă din penumbră). Faza maximă a eclipsei are loc la ora 22:10 când aproape tot discul Lunii se va afla în penumbra Pământului. Pentru că penumbra nu este foarte întunecată, vom putea observa doar o reducere în strălucire a Lunii, şi poate doar o modificare de colorit, din culoarea ei obişnuită într-un gălbui.
O astfel de eclipsă înseamnă că Luna nu intră de loc în umbra Pământului. Mai exact, numai o parte din Lună va trece prin conul de penumbră, iar discul acesteia va suferi o ușoară scădere în luminozitate.
Eclipsa din 10 ianuarie va coincide cu o Lună Plină și este una dintre cele patru care vor avea loc anul acesta.
Din România, doar două vor fi însă vizibile, cea din această seară și cea care va avea loc pe 5 iunie.
De când s-a format Luna, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, ea se îndepărtează de planeta noastră (cu aproximativ patru centimetri pe an). În perioada de rotaţie a satelitului în jurul Pământului, care durează aproximativ 29 de zile şi jumătate, se disting patru faze: Lună Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină, Ultimul Pătrar.
Potrivit NASA, avem două-patru eclipse de Soare în fiecare an, în timp ce eclipsele de Lună sunt mai puţin frecvente.