Pompierii militari au acționat pentru stingerea unui număr de patru incendii: unul izbucnit la un coș de fum și trei manifestate la vegetație uscată.
În cursul zilei de ieri, la ora 17:31, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta cu flacără la coșul de fum al unei gospodării din municipiul Reșița. Incendiul, care prezenta risc mare de extindere la întregul acoperiș, a fost lichidat în scurt timp de pompierii Detaşamentului Reșița, înainte de a se produce pagube materiale semnificative. Cel mai probabil, evenimentul a fost cauzat de coșul de fum necurățat de funingine. Reamintim cetățenilor că verificarea, curățarea și repararea coșurilor de fum se efectuează cel puțin o dată pe an, de către o persoană autorizată.
Tot în municipiul Reșița, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, fiind afectate peste 10 ha de teren. Cauza probabilă de producere a acestora a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.