Atenție! Noile restricții au intrat de astăzi în vigoare! Ce trebuie și ce nu trebuie să facem?

Noile restricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență au intrat de astăzi în vigoare.

Mai exact, masca de protecţie a redevenit obligatorie peste tot, atât în interior, cât și în exterior.

De asemenea, certificatul verde va fi necesar la majoritatea activităților.

În clădirile publice sau instituțiile oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea) pentru toţi cei care NU lucrează în acea clădire. Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.

Accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde.

În magazinele esenţiale – alimentare sau farmacii – va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.

În cazul copiilor cu vârsta sub cea de la care este autorizată vaccinarea, aceştia pot intra în zonele unde se impune obligativitatea certificatului verde numai dacă sunt însoţiţi de adulţi care sunt vaccinaţi.

Barurile, cluburile şi discotecile se închid.

Sunt interzise evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), concertele şi spectacolele cu public, precum și accesul spectatorilor la competiţiile sportive.

Și la muzee, biblioteci, librării, cinematografe, studioru, instituții de spectacole, piscine, săli de fitness, săli de sport, săli de jocuri și locuri de joacă pentru copii accesul se face pe baza certificatului verde.

Activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă rămân deschise pentru cei cu certificat verde la 30% din capacitate.

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile.

Toți agenţii economici (magazine, restaurante, săli de fitness etc) trebuie să închidă la ora 21:00.

Circulaţia persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00, este interzisă cu anumite excepţii (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.) pentru care este nevoie de completarea unei declarații pe proprie răspundere.

Cei care circulă după ora 22:00 trebuie să poată prezenta certificatul verde (pe hârtie sau format electronic).

Tot de astăzi, toate școlile și grădinițele s-au închis, iar elevii au intrat în vacanță pentru 2 săptămâni. S-a suspendat și activitatea afterschool-urilor. Doar creșele rămân deschise.

De asemenea, acolo unde este posibil, programul de lucru trebuie să se desfăşoare în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *