Primarii din Clisura Dunării și-au dat mâna cu primarul din Golubăț pentru a trimite o solicitare comună celor două guverne, sârb și român pentru construirea unui viitor pod peste Dunăre într-o zonă unde distanța este de doar 370 de metri, în zona Coronini -Golubac. Primarii din Moldova Nouă, Coronini, Sichevița, Berzasca, Gârnic și Svinița (județul Mehedinți) alături de omologul acestora din Golubac – Serbia au semnat o inițiativă care urmărește construirea podului peste Dunăre. Construirea podului ar veni în completarea eforturilor depuse de-a lungul anilor de către reprezentanții administrațiilor publice locale din zona Clisurii pentru dezvoltarea pe mai multe segmente: economic, turistic, cultural și social. Această inițiativă a fost semnată la sfârșitul săptămânii trecute la o manifestare derulată sub genericul Zilele Dunării, manifestare desfășurată în orașul Golubac. Primarul Nebojša Mijović din Golubac a precizat că documentul recent semnat cu omologii săi români va ajunge cât mai repede pe masa guvernului din Serbia. Din partea administrațiilor publice din România au semnat acest document : Ion Chisăliță (orașul Moldova Nouă), Ilie Boboescu (comuna Coronini), Ilie Jurcă (comuna Sichevița), Petru Nicolae Furdui (comuna Berzasca), Nicolae Tismănariu (comuna Gârnic) și Nicolae Curici (comuna Svinița – jud. Mehedinți). Realizarea unui pod peste Dunăre ar reprezenta un proiect mare, care pe termen mediu și lung ar aduce multiple beneficii pentru locuitorii din Clisura Dunării, dar nu numai, afirmă edilii localităților din România și Sebia. Realizarea acestui pod ar scurta distanța care ne leagă de vecinii sârbi și ar aduce mai mulți potențiali turiști în Clisura Dunării și evident în alte zone din Banatul de Munte.
Alte articole din aceeași categorie
25NOV.
Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 209 locuri de muncă vacante, după cum...
25NOV.
Caraș Severinul are rezultate finale! Georgescu a câștigat Reșița! Ciolacu județul!
În județul Caraș Severin procesul electoral s-a desfășurat relativ fără incidente majore. Candidatul PSD, Marcel Ciolacu a...
25NOV.
Ziua listei de cumpărături
Astăzi, 25 noiembrie, este marcată Ziua listei de cumpărături! În această zi se dă startul cumpărăturilor pentru...
25NOV.
S-a oprit apa la Reșița
În vederea eliminării unei avarii apărute la conducta principală din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până...
25NOV.
S-a oprit apa la Caransebeș
La solicitarea Erbașu Edil Construct SA, în vederea cuplării unui cămin de vane, nou montat la rețeaua de apă pe str. Racoviței...