„Împreună hrănim speranța” – a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, organizată de Federația Băncilor pentru Alimente, revine între 4–6 aprilie în peste 1.000 de magazine din toată țara

Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele 9 Bănci Regionale pentru Alimente, alături de partenerii săi și mii de voluntari, organizează, între 4 și 6 aprilie, ediția de Paște a Colectei Naționale de Alimente, una dintre cele mai ample inițiative de solidaritate din România. Campania, derulată sub îndemnul „Împreună hrănim speranța”, încurajează […]

Tehnologia din industria farmaceutică ajunge în mediul academic clujean: UBB în parteneriat cu Terapia inaugurează un laborator ultramodern de toxicologie

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) în parteneriat cu Terapia – o companie SUN PHARMA anunță inaugurarea Laboratorului de Toxicologie TERAPIA, un proiect educațional inovator, care aduce tehnologia de vârf din industria farmaceutică în mediul academic. Laboratorul, echipat cu sprijinul companiei Terapia, este amplasat în cadrul Facultății de Biologie și Geologie (FBG). Noul spațiu va deveni […]

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere acordului de mediu

S.C. SUN RENEN TSV PVP S.R.L  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu proiectul CONSTRUIRE CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ, ȊMPREJMUIRE, ACCES AUTO ȘI RACORD ELECTRIC,” BREBU , propus a fis amplasat in judeţul CARAS-SEVERIN, COM BREBU , nr. – , CF nr.  31918, nr. top 31918. Informaţiile privind proiectul propus pot […]

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere acordului de mediu

S.C. SUN RENEN TSV PVP S.R.L  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu proiectul CONSTRUIRE CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ, ȊMPREJMUIRE, ACCES AUTO ȘI RACORD ELECTRIC,” BREBU , propus afis amplasat în judeţul CARAȘ-SEVERIN, COM. BREBU , nr. – , CF nr.  31920, nr. top 31920. Informaţiile privind proiectul propus pot  fi […]

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere acordului de mediu

S.C. SUN RENEN TSV PVP S.R.L  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu proiectul CONSTRUIRE CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ, ȊMPREJMUIRE, ACCES AUTO ȘI RACORD ELECTRIC,” BREBU, propus afis amplasat în judeţul CARAȘ-SEVERIN, COM. BREBU , nr. – , CF nr.  31917, nr. top 31917. Informaţiile privind proiectul propus pot  fi consultate […]

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere acordului de mediu

S.C. SUN RENEN TSV PVP S.R.L  anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu proiectul CONSTRUIRE CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ, ȊMPREJMUIRE, ACCES AUTO ȘI RACORD ELECTRIC,” BREBU , propus afis amplasat în judeţul CARAȘ-SEVERIN, COM. BREBU , nr. – , CF nr.  31919, nr. top 31919. Informaţiile privind proiectul propus pot  fi […]

onWeb by SiGNO serv