Autor: Cornelia Dunăreanu
Program de la 1 dec 2022 – Evidența Persoanelor
“Cunoaște înainte să judeci” – Gheorghe Manda
#EuSuntTolerant! Tu ești?
În luna în care se sărbătorește diversitatea culturală și etnică, sărbătoare adoptată de UNESCO în anul 1995, la sediul Asociației Nevo Parudimos a fost organizat un eveniment în cadrul proiectului ” Reșița, oraș educat și tolerant ” prin care au fost promovate aceste valori.
Tierii ATOR-iști în pelerinaj!
În perioada 19-21 noiembrie 2022, o parte din tinerii membrii ai ATOR Banatul de Munte au fost pelerini pe urmele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, din Arhiepiscopia Râmnicului. Pelerinajul a început cu Privegherea în cinstea Sfântului Grigorie din seara de 19 noiembrie, la ctitoria Craioveștilor – Mănăstirea Bistrița. Cu acest prilej, tinerii […]
Comunicat de presă 9
Voluntariat în campania „Noi suntem Reşiţa”
În cadrul proiectului „Reșița, oraș educat și tolerant”, în fiecare săptămână se derulează activități de voluntariat, cu mai multe componente, în cadrul cărora se promovează toleranța, acceptarea celor diferiți, dar și diversitatea etnică, religioasă și culturală.
Comunicat de presă 8
La TTR cu valorile tradiționale, arta populară, gastronomia locală și turismul de aventură!
Deschiderea Târgului de Turism al României 2022 s-a făcut în prezența Ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a directorului Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban și a președintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu.Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Serviciul Promovare Turism participa la Târgul de Turism al României. Târgul de Turism al României – […]
Dunca a pierdut președinția
Consiliul pentru Dezvoltare Regională are un nou președinte. Timp de un an, Alin Nica se va afla în fruntea organismului ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. El îi succede lui Romeo Dunca, președintele C.J. Caraș-Severin. Tot pentru o perioadă de un an, vicepreședintele CDR va fi Laurențiu […]